Evenimente principale
Luni, Caravana lui Moş Crăciun va pleca spre copiii defavorizaţi
Luni, 21 decembrie, începând cu ora 11.00, de la Baza „Olimpia” va porni Caravana lui Moş Crăciun încărcată cu jucării şi hăinuţe pentru copiii din centrele sociale din judeţ. Organizatorii acţiunii – Consiliul Judeţean Braşov, Clubul Economic German şi Food Bar Consult, mulţumesc şi pe această cale tutoror celor care s-au implicat în proiectul „Un cadou pentru fiecare copil” realizat cu ajutorul Fundaţiei „Salvaţi Copiii”, în cadrul Târgului de Crăciun Braşov – Christkindlesmarkt Kronstadt: Tess în parteneriat cu Porsche Finance Grup România şi Ina Schaeffler. Toate pachetele primite de la companii şi de la braşoveni vor ajunge prin intermendiul Caravanei însoţite de Moş Crăciun, la copiii sărmani din mai multe localităţi din jurul Braşovului. Iniţiativa face parte din proiectul realizat împreună cu Fundaţia „Salvaţi Copiii” Filiala Brasov, intitulat „Crăciun cu jucării – Un cadou pentru fiecare copil”. În acest sens, în clădirea „Olimpia” este amenajat un spaţiu special unde sunt adunate jucării şi hăinuţe de la donatori acestea urmând să ajungă la copiii instituţionalizaţi, la copiii internaţi în spitale şi la alţi micuţi defavorizaţi. Luni, Caravana lui Moş Crăciun va ajunge la Hărman (ora 11.30), Sânpetru, Bod, Feldioara şi Hălchiu. Marţi vor primi cadouri copiii din Şercaia (ora 12.00), Mândra şi Făgăraş, iar miercuri se vor bucura de darurile Moşului copiii din Cristian (ora 11.30), Râşnov, Zărneşti şi Fundata.
Actualizat la data de 20.12.2009
Preşedintele Consiliului
Aristotel
Căncescu
Consiliul Judeţean
CONSILIUL JUDEŢEAN







